Te simți chemat. Undeva. Departe de planul în care totul deține o memorie ce te obligă să faci față unei rutine ce sărăcește capacitățile minții, trupului și sufletului tău. Coboară asupra ta o voce ce învăluie tot realul tău. Este mai palpabilă decât bucățile de fragmente ce plutesc într-o semi-conștiință în jurul trupului tău. Te simți ridicat de la sol, deși tălpile îți ating încă structura dură a podelei.
Ochii îți devin grei, întocmai ca atunci când petreci prea multe ore de veghe. Pleoapele își cer odihna meritată. Pupilele se dilată și începi a lăcrima. Ochii vor să se ascundă de realul din jurul tău. Te ajută să te decizi. Să dai ascultare vocii ce dăinuie în jurul tău. Tălpile încep să ardă. Ușor. Ca și cum ți-ar fi obosit de atât pășit. Același drum fără un destin . Te ajută să te decizi. Îți cer și ele odihna bine meritată, căci prea multe urme ai lăsat fără să fi obținut nicicun răspuns. Trupul începe a asculta vocea ce încă dăinuie neobosită în jurul tău. Aceeași chemare. Aceeași structură ce îți cere să te rupi de realul memorizat. Brațele și ele se îngreunează. Mușchii cedează ușor sub învelișul de carne și piele. Își caută odihna. Precum o noapte lungă în care ai tot înotat într-o mare plină de valuri, brațele îți sunt ostenite. Nu mai ascultă glasul tău. Se supun și ele aceleași voci ce îți cere tihna. Se îngreunează trupul și materia din tine. Mintea încă luptă, dar trupul a ascultat vocea.
Îți cauți reazim. Te așezi ușor pe saltea. Simți altfel totul în jurul tău. Căci totul se cufundă cu tine. Totul este obosit. Totul tău îți cere tihnă. Totul tău ascultă vocea ce te cheamă mai aproape. Ochii se închid. Ușor. Singuri. Fără să îi poți opri din a lor dorință. Închid lumea în spatele lor. Privesc mai departe. Pulsul se amplifică și se extinde. Devii tot tu o inimă ce bate. Fiecare strop de sânge este puls. Fiecare inspirație este o bătaie de inimă. Tu devii tot, o inimă. Ești calm. Simți calmul și liniștea ce nu aparțin realului cunoscut. Ochii privesc în spatele pleoapelor închise. Ești acolo cu ei. Vezi ceea ce văd și ei. Nu exista întuneric. Acolo se desfășoară o lume. Tălpile pulsează în aceeași inimă. Te ard. Precum un foc ce arde la ale tale picioare, căldura lui nu mistuie, ci mângâie prin purificare. Nu este focul real, cel făurit în memorie și timp.

Este focul sacru, iar flacăra lui este lumina ce te-a făurit ca om.

Trupul și mintea se unesc în pulsul inimii ce ai devenit. Ușor, în calm pari a te ridica. Te desprinzi din materia ce îți este prezentă în real. Devii mii de puncte pline de lumină. Ești însăși structura ce te-a creat. Materie ce se dematerializează. Evoluția celulei  primordiale. Mii de puncte de lumină, stele ce se regăsesc deasupra. Știi unde trebuie să ajungi. Și atunci crezi. Pentru că atunci înțelegi. Totul. Punctul de formare. Crezul. Iubirea. Totul. Inimă și puls. Suflet. Lumină. Iubire.
Ești înălțat într-o lume pe care o vezi cu ochii larg închiși, privind pereții interni ai pleoapelor tale închise de la lume. Acum privești doar în tine. Și în lumea ce  ți se deschide. Vezi totul din totul ce te înconjoară. Ești parte din tot ce te înconjoară. Materie ce se transformă.
Vocea se modifică cu tine. Se plămădește în structura ta. Vocea face parte din tine, acum o structura luminoasă, mii puncte de lumină legate prin fire de energie albastră. Ești puls și lumină. Omul dispare căci sufletul s-a reîntregit. Vocea te învăluie cu totul. Împrejurul tău tot vocea îți așterne lumea în care ai pășit fără a modifica structura tălpilor ce prin lume te poartă. Oglinda luminii ce ai devenit se deschide în fața lumii în care ai fost chemat. Un cer. Un văzduh. Totul. Lumea și creația ce s-a deschis în fața acceptării tale. Tu, privind la lume. Lume și creație din nou. Liniște și calm. Lumină și iubire. Iubire. Tot.
Brațele ce-ți sunt structura de lumină se ridică ușor. Simți doar energia ce îți leagă punctele de lumină ce ai devenit, cum se așează în jurul tău. Te susține. Fără a afecta armonia liniștii în care ești. Acum ai devenit o cruce. Doua linii ce se unesc într-un punct central. Paralel și perpendicular cu lumea. Altă cunoaștere ce te străbate, lumina ta devenind mai albă. Crucea umană pe care o înțelegi acum.

Cinci puncte. Două linii. Tot adevărul lăsat de sursa ce ne-a creat.

Râzi. Zâmbești. Iubești. Înțelegi. Crucea ce ne apără de negru. Cum ai putea explica rolul și lumea să îl înțeleagă. Cum, când a fost de la început în tine și în lume? Însă acum înțelegi. Vei lumina mai departe…
Acelaşi eter te privește. Un eter ce privește două linii și cinci puncte. Nu există șoapte și voci. Energia se plimbă între eter și ce acum ești. Primești totul. Flux de energie albă ce îți completează structura de iubire. Nimic altceva nu este. Doar iubire ce creează. Înțelepciunea ce se așează. Cunoașterea și creația ce se arată. Iubești. Totul. Lumina. Tu. Lumea. Sursa.
Unde brațele ți-ar fi se modifică din nou. Iar în calm. Liniște. Iubire. Materie alba ce se așează în straturi fine și lungi. Un șirag de albe pene. Apoi altul. Încă unul. Până ce devii doar aripi. Un cocor. Un gând țâșnește din centrul tău. Al cincilea punct zvâcnește. Al cincilea punct știe. Un cocor. O înălțare. O iubire ce te transformă prin înălțare. Un cocor ce privește eterul. Eterul ce privește cocorul. Energia ce se păstrează suspendată. Totul ce privește a sa creație.

Creația ce înțelege totul. Și iubește. Totul. Iubește.
Căci totul este în iubire, cum iubirea este totul.

Eternitatea ce se așterne peste a materiei structură. Energie albă ce iubește energia fragmentată în mii de stele pline de lumină. Locul acesta este al tău. Vei păși mereu în el. S-a deschis spre a te învăța. Înțelege. Iubește. Cunoaște. Apoi iubește iar.
Lași structura ta să revină spre unde trupul lumesc îți este așezat. În tihnă. Suspendat într-un spațiu creat de om și a lui minte. Trup ce dormitează. Trup ce deține tot adevărul scris în el. Te cobori ușor. Eterul nu se închide. Doar rămâne în al lui spațiu. Acum un spațiu cunoscut de tine.
Lumina se așează iar în trup. Iar simți totul din real. Deschizi ochii iar la lume. Nimic nu mai este la fel. Iubire. Doar atât. Luminează și iubește. Fericește negrul ce nu există în lumea ce te-a creat.

Iubește!