Iubirea de sine este acea farama de iubire primordiala, care se sadeste in noi in momentul creatiei. Este prima forma a iubirii, pentru ca este acea linie dreapta care duce omul spre intelegerea si cunoasterea creatiei lui, si este acea samanta care ne ajuta sa impadurim viata noastra cu iubire. Iubirea de sine este departe de a fi un sentiment egoist. Corect inteleasa, ea ne deschide portile catre mai mult, mai frumos, catre lumina.

In lumea noastra, iubirea de sine, duce spre superficialitate, spre egoismul pur, duce spre sentimente negative, emotii sadite in noi pentru ca nu a fost corect inteleasa. Si pentru ca a fost nevoie de acest val asupra ochilor pentru a intelege ce inseamna iubirea de sine. Pentru ca omul, asa cum se iubeste pe sine, asa va iubi tot ceea ce se afla in exteriorul trupului sau, in exteriorul energiei sale. Omul, cand se iubeste pe sine, devine armonie in contextul armoniei generale, pentru ca se indreapta. Omul care descopera ce inseamna iubirea de sine se descopera pe sine. Sinele nostru este pur, nu are niciun sentiment negativ din cele sadite pe pamant, el este frumusetea divina.

Se spune frumos ca suntem toti dumnezei.
Si asa este.

Lumea vorbeste, judeca, critica, si da cu Biblia de pamant. Biblia este o carte care te invata. Este o cale lasata pentru toti, insa va deschide numai in anumite suflete, anumite porti. Este o carte pe care trebuie sa o simti, trebuie sa o inveti nu asa cum a fost ea scrisa, ci ceea ce a incercat 2000 de ani sa invete. Iar Biblia aminteste un singur lucru, ca exista o forta supreme deasupra noastra, in jurul nostru, in interiorul nostru. Ceea ce vedem acolo, e adevarat ca acele cuvinte sunt supuse multor interpretari, insa cea mai frumoasa poezie este cea pe care o citesti printre randuri.

Biblia este precum o poezie privind viata.

Credem ca prin judecata ne luminam.
Nu, prin judecata cadem si mai adanc in intuneric.

Iubirea de sine te invata sa privesti lucrurile asa cum au fost menite. Forma externa pe care o iau lucrurile, inclusiv Biblia, care este o carte, este forma pe care noi o putem intelege. Insa, cu cat constiinta noastra se ridica, cu atat gradul nostru de intelegere este mai mare.

Iubirea de sine si pe mine m-a invatat cata frumusete exista. In noi insine si apoi in exteriorul nostru.
Noi judecand ceea ce este urat, rau si negativ in jurul nostru, perpetuam acel rau, urat si negativ. In fiecare urat va exista cel putin o samanta de frumos. Acea samanta de frumos ar trebui ingrijita, vorbit frumos cu ea caci raul nu dispare cu rau.

Raul incercat a fi indepartat cu rau va aduce mai mult rau.

Iubirea de sine te invata asta, ca nu ai nevoie de mii de cuvinte pentru a indeparta un nor negru. Ci unul singur care te va invata sa astepti. Cand un nor negru iti vine deasupra, Crede.
Crede ca acel nor va trece.
Crede ca daca iti este dat sa vezi acel nor, exista un motiv.
Crede ca timpul, in care astepti ca acel nor sa se transforme, iti este dat pentru binele si frumosul tau.
A crede are echivalentul lui a iubi. Pentru ca iubesti obstacolele, pauzele, piedicile, pentru ca toate fac parte din frumoasa curgere a vietii.
Intocmai portativul, orice melodie sau arie, oricare mare creator de muzica, pe foile lui sunt multe pauze. Sunt foarte multe schimbari de masura. Si totusi melodia curge, si este minunat ca toate acele note, randuri, portative, foi si chei, insotite de pauze mai lungi sau mai scurte, repetate, la sfarsit dau nastere la o creatie.

Actul creatiei are nevoie de pauze. Are nevoie de note apasate Are nevoie de note fragile. Are nevoie de spatii.

Iubirea de sine te invata asta. Sa vezi armonia lucrurilor din jurul tau, caci ele fac parte din  tine. Iubindu-te pe sine iubesti totul in jurul tau. Iubindu-te pe sine vezi totul. Intelegi. Si ceea ce nu intelegei sau nu poti exprima, crezi. Si atunci zambesti. Si din  nou crezi. Si din nou iubesti.