Când sunetul din jurul tău devine zarvă începi să cauți momentele de tăcere. Inițial o faci pentru a găsi o explicație zarvei ce se creează necontenit în jurul tău. Acum, observând zarva, ce alte dăți te cuprindea cu totul, vezi realitatea ei în ansamblu. Vezi forma în care se creează, vezi modul cum se propagă și cum se alimentează din propria fărâmă de creație umană. Însă, acum tu observand-o nu te mai vezi absort de centrul ei. Pașnic o privești cum se desfășoară. Te retragi în tacere, într-un loc silențios din a ta minte, urmând aceeași cărare urmate de alti pași ce, căutând o fărâmă de pace, au găsit aceleași puncte de check in. Si totuși, aceea nu este tăcerea ta. Este precum un cort în care lumea staționează o vreme. Apoi unii se intorc în aceeași zarvă,

iar alții își continuă calea spre o destinație necunoscută, cum sunt de altfel toate destinațiile, căci doar drumul îl putem cunoaste.

Și pribegesti o vreme. Prin zeci si zeci de taceri. Zeciși zeci de portative ce îți creează o stare de plăcere silențioasă. Zeci și zeci de corturi în care te simți stingher. Până când obosești tot căutând ceea ce știi că trebuie să existe, întocmai tu exiști, știi că există și a ta tăcere. Acel loc unde totul prinde sens și mișcare în note doar de tine auzite.

Insa obosesti privindîn zeci și zeci de cutii muzicale. Căutând mereu aceeași tăcere. Gândești că drumul ce ai decis nu te va duce spre destinația dorită. Si astfel, faci primii pași spre locul de unde ai plecat. Cu gândul privind in jos, cu sufletul tăcut căci nu îl poți auzi de zarva ce deja începe să îți cuprindă mintea lumească, pășești pe proprii tăi pași spre început. Privești evantaiul experiențelor trăite pe calea pe care îți pare că acum te-a pierdut. Privești fiecare cutiuță muzicală și fiecare cort în care te-ai oprit spre a asculta tăcerea.

În fiecare stație te-ai regăsit. În fragmente. Scindat fiind de întregul ce ești.

Așezând și compunând evantaiul pașilor tăi, auzind împreună cu Bătrânul Timp acele note ce ți-au redat mici fragmente de tăcere, acum se formează un portativ în a ta minte. Gândul îl transmite către suflet. Sufletul oprește pașii trupului tău. Înțelegi! Acum.

Toate aceletăceri fac parte din tăcerea ta. Căci tăcerea o găsești oriunde. Căci poți silenția totul doar cu un gând spre evantaiul lumii tale, sferei existenței tale. Poți exista în tăcere în orice scenariu plin de zarvă. Căci tăcerea se află în tine. O porți acolo unde pașii te poartă.

Tu ești tăcerea ta, tuești propria ta nota ce silențiază zarva și tumultul haotic a unei lumi ce se pierde cu fiecare nota ieșită din armonia portativului creat dinainte ca trupul sau zarva să existe.

Recunoscând portativul sufletului tău, cu a ta tăcere învăluind al tau spirit, mintea se silențiază în timp ce trupul își duce pașii spre centrul lumii din care ai plecat. Cu fiecare pas ce te apropie de trecutul început știi că cine se va întoarce nu este același ca cel ce a plecat.

 Căci raspunsul căutării tale l-a găsit un alt tu.

Să fie Lumină. Să fie Iubire.