Ne dorim să schimbăm lumea. Da… Căci acest gând este unul frumos, ce pare lipsit de egoism și conotații negative. Există cel puțin un moment, în viața omului, în care acesta simte în interior cum se formează dorința de a schimba lumea. În mai bine. În mai frumos. În mai curat. Pentru că există multă durere, iar suferința pare să ocupe toată mintea noastră lumească. Starea de conflict în care este cufundată societatea umană, urgențele umanitare și calamitățile naturale, nasc în noi această dorință de a schimba în mai bine lumea. Se aprinde în noi activismul și începem să luptăm pentru cauze sociale multiple. Doar pentru că ne dorim schimbare. Luptăm. Răspundem astfel conflictului, cu și mai mult conflict.

Există o lege a firii care ne învață că răul nu poate fi îndepărtat cu rău, căci aduce și mai mult rău, perpetuând-ul.

Există o altă lege a firii care ne învață că tot ceea ce se naște din om, moare. Fie gând, cuvânt sau trup. Aceasta este frumoasa curgere a vieții umane.

Acest gând frumos și această dorință de a schimba lumea, în mai bine, vine totuși fie din ignoranță, fie din aroganță. Oricare ar fi motivul nașterii ei, aceasta are la baza egoismul, individualismul și identitatea omului. Chiar de acolo sunt adunate toate iluziile unei vieți ce tinde spre perfecțiune. Este doar o iluzie creată de al nostru sine, acel eu ce identifică persoana noastră lumească, dar nu și a noastră conștiință legată de suflet. Căci omul, materia din care este parte, dorește să simtă că face ceva anume pentru ca lucrurile să se redirecționeze. Fără a înțelege că totul are un ritm popriu, o logică și un rol în șlefuirea propriei vieți a umanității.

Ignoranța acestui gând vine din lipsa unei analize a ceea ce înseamnă conceptele de bine și rău. Acestea sunt concepte umane relative, două extreme a unui același instrument de măsură. Ceea ce este rău pentru tine, poate fi bun pentru ceilalți. Sau ceea ce este bine pentru tine, poate fi rău pentru ceilalți. Astfel, din dorința de a face bine, poți obține ca rezultat o înrăutățire a situației sau cauzei în care te-ai implicat.

Aroganța acestui gând vine din lipsa de discernământ a ceea ce reprezință actul creației, însăși existența unui Creator. Există o sursă de energie sub care desfășurăm toate existențele noastre. Există o forță supremă ce deține controlul energiilor ce suntem noi toți. Aroganța de a considera că putem și cunoaștem mai mult decât propriul nostru Creator ne aruncă în haosul pe care îl judecăm.

Există a armonie desăvârșită în tot ceea ce se întâmplă. Există o logică cu mult peste capacitatea noastră de discernământ, însă nu pentru că nu vedem harta mentală a construcției lumii, înseamnă că aceasta nu există. Este precum suntetul ce se formează și există indiferent dacă acesta este auzit sau înțeles de către orice făptură.

Este frumos să crezi în frumos, să vrei binele și bunul, însă acest lucru îl facem la nivel individual, dinspre interior către exterior. Iar acolo unde există rău, din punctul nostru de vedere, trebuie făcut un efort în a înțelege și accepta că există forțe mult superioare nouă ca omenire, ce deja îngrijesc ca armonia să nu fie nicicând afectată.

Armonia lumii externe începe cu armonia ființelor ce fac parte din context. Armonia externă este oglinda armoniei interne.

Vrei să schimbi lumea? Atunci iubește. Iartă.

Zâmbește și învață de la tot ce este creație divină. Învață de la râu, de la pădure, de la nori și ceruri. Învață de la flori și păsări. Invață de la tot, căci eternitatea există doar în ceea ce este creat.

Armonia desăvârșită, tot Creatorul o deține, tot El a format-o pentru noi.