Ne căutăm răspunsurile în alte lumi, externe și îndepărtate, ce există, întocmai noi ca trupuri existăm. Credem că exponenții lor dețin adevărurile noastre, când tot adevărul se află deja în om. Căutăm răspunsuri în alte lumi, când noi nu ne cunoaștem încă lumea noastră. Încă nu cunoaștem limbajul conținut în zborul păsărilor, nu discernem gândul transmis prin culoarea florilor, încă nu știm a citi în picăturile de ploaie. Și totuși, externalizăm propriul intelect încercând cu disperare să ne agățăm de răspunsuri menite altor lumi. Fără a discerne că fiecare lume în parte deține propriile adevăruri privind creația lor, existența lor, a lor structură și condiții de înfăptuire.

Omul are la baza creației lui sufletul. Iar sufletul este suflul divin ce îi permite a exista în lumea ce s-a creeat pentru el și ce el însuși creează în fiecare moment. Însă ce este sufletul? Din ce este format sufletul ca materie?

Ca materie primordială, sufletul este creat din apă și foc, întocmai acel loc idilic al paradisului ce a rămas impregnat în superconștiința. Căci sufletul este intelectul divin, prin foc, și emoția divină prin apă. Gândul divin, acel gând primordial ce a creat și creează perpetuu întreaga creație se desfășoară continuu, timpul fiind inexistent în sursa de vibrație energetica ce totul a creat. Astfel, omul, materie formată din pământ și foc, primind astfel în propriul său trup intelectul pământului și a lumii în care își desfășoară existența pe care o numește viață și vieți, a primit suflarea divină formată din intelectul Creatorului Suprem, acel fir de aur ce ne tine conectați la cerurile superioare, și apa vieții, această mare de emoții superioare ce are ca vârf de piramidă iubirea și cunoașterea a tot ceea ce este. Omul este un concept compus din patru materii universale și primordiale ce susțin întreaga lui existența și manifestare a propriei creatii ce este. Motivul creatiei fiind însăși Oglindirea Creatorului în tot ceea ce El înseamnă și este, căci sufletul este însuși Creatorul ce există în fiecare om în parte, întocmai cum omul este parte din Creator, astfel și Creatorul este parte din om.

Sufletul este Creatorul din om. Manifestare a iubirii și crezului divin prin care omul există ca făptură.

Simbolistica pe care o poartă Adam, ca primă făptură întrupată după chipul și asemănarea divinității, reprezintă tot ceea ce Creatorul a fost, este și va fi. Căci Adam a fost doar unul, întocmai Unul este Creatorul. Îi poți spune Creator sau Creatoare, Ea sau El, căci energia cuprinsă în Sursa este atât feminină cât și masculină. Sursa cuprinde toate extremele și punctele de referință a unei aceleași raze de măsură. Totul înfăptuindu-se prin manifestări ale energiei in materie. A tot ceea ce este Creatorul ca Sursă Supremă și Únică a Creației și a tot ceea ce este omul ca únică manifestare a ceea ce Sursa este.

Eva este însăși manifestarea energiei feminine din Creator, căci prin ea este simbolizat germiniția, crearea lumii pământului, legătura Creatorului cu Lumea omului, dar și însăși manifestarea capacității de procreator a Sursei. Din nou, simbolistica sub care este prezentată, fiind creată din coasta lui Adam, arată, pentru ca mintea omului să cunoască, că din propriul centru ce susține lumea, din a lumii coloane de susținere, a fost creată manifestarea și întruparea energiei feminine, căci ea susține lumea în creația omului, însă vine din însăși structura de bază și formare a Creatorului. Adam fiind manifestarea principiului masculin, fuziune de energie pozitivă și masculină, forță energetică legată de creația divină și de spiritualitate și intelect divin în propria materie a trupului uman, Eva ii este creație din propria lui structură, întocmai coasta ce îi susține cavitatea plămânilor ce inspiră aerul divin, stomacul ce manifestă hrana de care are nevoie lumea reprezentată de context spre a supraviețui și exista.

Însă Adam și Eva sunt unul și același concept, aceeași întrupare și aceeași manifestare a unui singur Creator. Adam și Eva sunt baza formării lumii căci la baza formării lumii stă Creația divină, manifestarea intelectului și simțirii divine în lumea creată pentru și prin noi, ca suflet, materie divină primordială, trup, materie pământeană primordială. A iubi mai mult pe Adam decât pe Eva, sau a iubi pe Eva mai mult decât pe Adam, înseamnă a diviza ceea ce este indivizibil, înseamnă fracturarea a ceea ce nu poate fi fracturat. Iubind pe unul, iubești întocmai și pe celălalt. Iubind pe Creator, iubești și omul. Iubind omul, iubești pe Creator. Căci nu trupul omului iubești, ci Contempli, Cunoști și Iubești ceea ce omul este, în suflet, spirit, suflare divină formată din însăși structura lumii în care exista Totul. Căci nu există separație între Lumi. Fie ele inferioare sau Superioare.

Există Intelect, sau minte. Există Suflet, sau emoție și simțire. Există Trup, sau manifestarea externa a ceea ce exista în interior. Omul deține trup pentru a oferi sufletului și spiritului un adăpost spre a exista în lumea aleasă spre a experimenta viețuirea. Însă spiritul nu este trupul în sine. Ci este totalitatea forțelor și materiilor ce fac parte din propria lui structură. Întocmai Omul deține trup, tot astfel și Creatorul deține trup.

Prin fiecare Om, Creatorul se înveșmântează și Există.

Căci Omul este manifestare a Spiritului, iar fiecare spirit în parte este manifestarea unui punct de existență a Creatorului. Tot ceea ce Spiritul este, este Creatorul ce trăiește toate existențele și manifestările Lui în același moment prin însăși manifestarea Creației Lui.
Omul este scânteia ce se desprinde, prin Spirit, de Sursa perfecta a existenței a tot ceea ce a fost, este și va fi. Însă este imperfect căci este întrupat în materia compusă din pământ și foc sau intelect al lumii. Această forță a intelectului pământean se împletește cu intelectul divin. De aici această permanentă căutare a căii drepte spre lumină, spre Creator. Căci există în structura și compoziția omului ambele intelecte. Unul duce omul spre Creator, devenind astfel perfect. Celălalt intelect duce omul spre pământ și lume trecătoare, perpetuând starea imperfectă, perfectă în ciuda contextului oferit de sinele divin. Astfel suflul divin format din intelect divin și emoție divină, vrea să se întoarcă la Starea de Perfecțiune ce o cunoaște, ce a rămas în superconștiința sa. Indiferent câți Sori a experimentat, ori prin câte planete și-a simțit noapte existenței, Spiritul Divin își cunoaște starea de Unu.
Conceptul de rău si bine sunt creații ale intelectului lumii. În existența Sursei Supreme de Creație nu există decât o unică manifestare a tot ceea ce este. Binele si frumosul, ca unice existențe ce caracterizează Creatorul și Sursa.
Dar pe Pământ totul există în dualitate. Doar sufletul prin al Sinelui Divin creație, se află mai presus de conceptul dual, fiind pură nondualitate a Creației.