Cum poate un om să știe dacă acțiunile lui sunt bune sau rele? Cum pot eu ști dacă ceea ce fac este bine sau rău, având în vedere că niciodată nu reușesc să mulțumesc pe toți cei din jurul meu, deși mă străduiesc?
Atașamentul față de materie, trup și minte, identitate și ego face ca omul să diferențieze binele de rău și răul de bine, fiind privite și interpretate ca două concepte și valori diametral opuse, în permanentă relație de antiteză. Căci suntem atașați de adevărul pe care îl poate defini egoul nostru. Tocmai în această sferă de percepție a realității se creează dualitatea ca o lupă sub care totul este judecat și în care totul deține o etichetă. Inerent, bine și rău devin în fapt etichete cu care al nostru ego și a noastră identitate a catalogat ceva ce nu poate fi definit în termeni decât conceptuali.
Din punct de vedere energetic, totul este un tot, fără bine/rău, frumos/urât, alb/negru, eu/tu. Există un tot deasupra lumii materiei ce deține o formă percepută cu simțurile trupești deși nu poate fi definit. Acest Tot Ceea Ce Este înfăptuiește și susține realitatea inferioară în care omul își desfășoară experiența sufletului. Iar acest Tot nu este atașat de conceptul de dreptate, adevăr, nedreptate, minciună, bine, rău.
Căci Totul este definit ca armonie generală ce se aliniază unei traiectorii ce identifică axa primordială a creației.
Percepția personală în ceea ce privește binele/răul este că suntem atașați de rezultatul etichetării cu bine sau rău din punct de vedere al egoului. Iar aceasta se datorează segregării divinității din oameni, unde omul se vede așezat în fața unei divinități pe care nu o poate percepe cu simțurile trupești, și astfel se vede a fi singur în capătul opus a unei linii imaginare în cadru unei sfere ce identifică existența. Înstrăinarea omului de Dzeu, divinitate, Creatori, Sursa Unică este ceea ce determină în om această dorință de a înfăptui bine după propriile criterii sub care a fost instruit.
Minunea creației este însă că tot ceea ce omul înfăptuiește, indiferent de eticheta pe care o atașează gândurilor, emoțiilor și acțiunilor, se desfășoară urmând aceeași armonie desăvârșită a hărții vieții, în care lucrurile sunt ceea ce sunt, căci trupul urmează doar o structură limitată a unui suflet ce experimentează frumusețea pierderii de divin, tocmai spre a se regăsi ca fiind parte integrantă a divinității, odată experiența trupului ajunsă la sfârșit.
Fără atașament la rezultatul acțiunilor tale, vei regăsi liniștea de a ști că poți acționa cum sufletul îți șoptește să o faci. Căci urmând a sufletului glas mereu te vei simți cuprins de brațele universului ce îngrijește armonia energiilor creatoare ce ne structurează această minunată experiență a vieții ca om. Nicicând nu vei ști dacă ceea ce înfăptuiești este bine sau rău, căci energia se deplasează în spirale continue. Vei obosi și te vei pierde prin ochii celorlalți. Fii doar armonia ce o simți în pieptul tău. Iar pentru a mulțumi oamenii din jurul tău îți trebuie o nouă categorie de oameni, căci fiecare dintre noi suntem planete vii ce își au propriile energii, forțe, traiectorii. Fii tu lumina armoniei tale, iar restul lumii manifestate se va așeza după propria ta statornicie.
Fii tu, cu tine însăți!