Rezumând totalitatea conceptelor ce pot defini fericirea la o singură frază, răspunsul meu este:

Fericirea este emoția ce definește acel moment în care totul prinde sens.

Sub imperiul fericirii simțirea omului se modifică în forme multiple, căci un centru energetic se deschide și astfel totalitatea energiilor ce ne formează existența sunt filtrate prin acest centru al simțirii, sensibilizat sau activat sub fericire. Simți și vezi totul sub o nouă lumină ce pare să aducă iubire și compasiune în valuri călduțe de emoții ce ne afectează propria materie. Căci fericirea deschide în noi un adevăr ce îl ținem la adăpost în stările obișnuite de apatie. În fericire dispare un văl din fața ochilor trupești și astfel vedem cascada de lumină, energie și emoție ce stăruie în jurul trupului nostru. În fericire vedem adevărul. Însă fericirea nu este un moment anume, ci o stare perpetuă de sine stătătoare, întocmai sunt iubirea, adevărul, acceptarea. Sunt energii ce peren există în jurul omului, în chiar interiorul omului. Uneori, omul ajunge la ele, aproape din greșeală, însă o face, căci un șir nesfârșit de fericiri definesc viața unui om. Ca întotdeauna, în funcție de gradul de percepție a realității din jurul nostru, totul se definește din perspectiva proprie a nivelului de conștiință. Pe măsură ce vibrația energetică a conștiinței omului se înalță, fericirea împreună cu iubirea, acceptarea, compasiune își modifică structura, ele devenind perpetue și nealterabile în contextul stării de spirit sub care existăm. Există fericire nemărginită. Există acel sentiment de fericire plenare ce nu depinde de existența a nimic material, ci doar o stare de iubire și acceptare a minunii creației ce suntem ca indivizi ce formează un tot unitar, o unică și vibrantă Alma Mundi.

Fericirea este darul cel mai de preț al sufletului pentru minte, căci prin acceptarea fericirii deschidem portalul către o realitate scăldată în lumina de factură divină.