Cum putem ierta cu adevarat?

Întrebări ale omuluiCategorie: QuestionsCum putem ierta cu adevarat?
Buddy asked 3 luni ago

Am observat ca amintiesti des de iertare, ca si cum prin iertare obtinem un bilet in avionul ce ne proiecteaza in centrul fericirii. Totusi de-a lungul vietii intalnim oameni carora le gresim si care ne gresesc. Traim situatii ce ne afecteaza intr-un mod profund, uneori schimbandu-ne chiar viata si cursul ei. De unde scoatem puterea necesara pentru a ierta ceea ce nu putem nici macar intelege?! Cum ierti un om pe care nu il intelegi in motivul ce l-a dus la a ne face rau?! Stiu deja ca exista bine si rau, si atunci cum pot intelege necesitatea de a ierta pe cineva care mi-a facut rau, stiind ca avea mereu posibilitatea de a face bine?
Multumesc, chiar daca nu ma astept sa primesc un raspuns care intr-adevar sa ma ajute sa inteleg aceasta forma de iertare despre care amintesti.
 

Please follow and like us:

1 Answers
Best Answer
Melania Adony Echipa answered 3 luni ago

Aș putea teoretiza iertarea in sine, prezentând-o ca un concept spiritual ce ne făurește însăși structura gândurilor, acțiunilor și emoțiilor umane. Însă îmi voi urma intuiția și îți voi propune un exercițiu de vizualizare.
Imaginează-ți că te afli în mijlocul unei mări agitate. Nu există nimic altceva în jurul tău. Ești doar tu și marea. Marea și cu tine. Tu cu tine însuți. Nu știi către ce punct să înoți căci nu vezi nicio posibilitate de pământ fix. Nu există insule, nu există stânci, nu există decât masă fluidă, valuri și gânduri. Pe măsură ce petreci mai mult timp în mijlocul întinderii de apă, realizezi că tot trupul ți se îngreunează. Pe măsură ce tu încerci să te menții la suprafață, simți greutăți ce se lipesc de al tău trup. Sunt pietre ce par a fi atrase de magnetismul corpului tău. Deși te lupți spre a le desprinde de tine, ele opun rezistență, fiind tu însuți un magnet pentru ele datorită energiei ce emani.
Curând înțelegi că fiecare piatră reprezintă manifestarea acelor momente în care ai fi putut ierta omul și oamenii ce îți pare că ți-au greșit. Însă nu ai facut-o, și astfel experiența, ce trebuia să rămână cu tine în frumoase și libere unde energetice, s-a metamorfozat în pietre ce îngreunează învelișul propriului trup. Porți astfel un înveliș format numai din resentimente și neînțelegeri, greutăți ce te trag spre fundul unei mări veșnic în neliniște, această mare a vieții și existenței constiinței întrupate în corpul omului ce ești. Din instinctul egoului vei încerca să desprinzi pietrele de tine, trăgând de ele, zbătându-te și învolburând cu atât mai mult marea ce te cuprinde în întregime. Vor țâșni gânduri din tine de genul ”nu a fost destul cât m-a rănit atunci?” ”nu am suferit deja prea mult?” ”chiar voi suferi până în ultima clipă a vieții ceva pentru care nici măcar nu sunt eu vinovat?” ”unde este dreptatea în asta?” ”gata!vreau să înceteze totul!” ”nu mai pot!”. Și apoi vei simți lacrimi de frustrare și mânie cum îți inundă chipul ud de apa sărată a mării ce te proclamă. Și chiar atunci în mijlocul zbuciumului minții și trupului tău, atunci când lupți cu toate rezervele materiei tale, se va instala o pace necunoscută în chiar centrul pieptului tău. Ca și cum sufletul și-ar deschide niște aripi pe care nici nu le bănuiai, îmbrățișându-te dinspre interior către exterior. Și atunci vei înțelege. Iertarea! Și îți va părea că o voce rostește ca o rugăciune în toată ființa ta, dispărând orice gest de luptă ce până acum ți-a istovit trupul, gândul și simțirea. Vei înțelege simțind în fiecare celulă că singura forma de a face pietrele să dispară este să ierți cu totul. Să ierți pe cei ce ți-au greșit, înțelegând că teama lor este ceea ce a dus spre a te răni pe tine. Să ierți tot ce tu ai greșit, înțelegând că propria ta teamă a creat durere în tine și apoi în cei din jurul tău. Să ierți pentru că doar prin iertare simți spațiul universului ce te susține. Să ierți chiar dacă nu înțelegi motivul, însă alegi să ierți pentru că simți cum prin iertare se eliberează mintea și trupul de o greutate ce nu îți aparține ca structură. Cuprinzând în mod lucid această simțire, vezi cum pietrele se dematerializează, formând un veșmânt ușor de energie albă ce plutește pe lângă tine, pierzându-se ușor în apa mării ce îți este propria ta existență. Greutatea dispare, odată cu iertarea, și astfel cerul îți arată dansul zburat al pescărușilor ce îți indică apropierea țărmului. Privești spre înălțimea zborului perfect, lași trupul să înoate ușor până la țărmul ce te întâmpină cu toată întinderea unei noi lumi. Pășești nisipul și stâncile unei noi lumi, pierzându-ți privirea în verdele smarald a unei vegetații necunoscute. Zâmbești luminii ce s-a instalat în centrul pieptului tău, acelei senzații de pace lăuntrică ce ți-a deschis ochii inimii spre un alt nivel de percepție a lumii.

Găsim puterea de a ierta atunci când înțelegem că doar atașamentul față de materie, trup și minte este ceea ce ne cauzează o lezare a unor emoții. Identificarea acestui tip de atașament ne sunt fire de intelect și conștiință ce se leagă de iluzia de perenă supraviețuire din care se hrănește egoul,
emulând astfel eternitatea spiritului ce ne întrupează ca ființe vii. Însă, întocmai materia trupului și minții nu rămâne etern ca parte ce formează întregul nostru, toate aceste momente în care ni se greșește, dispar și ele. Căci materia ce structurează trupul și mintea omului este un costum pe care îl purtăm ca spirite veșnice doar pentru o scurtă vreme. Apoi se leapădă spiritul de costum, spre a întrupa un alt costum, o altă structură.
Astfel, înțelegând și acceptând că omul este mai presus de trup, minte și ego, această lipsă de iertare devine o formă de iubire supremă. Mai întâi iubire de sine, prin iertarea de sine. Apoi iubire necondiționată pentru toate manifestările energiei noastre lăuntrice, ce se întrupează în oameni, acțiuni, trăiri și evenimente pe care noi însine le creăm prin această putere ce există în fiecare dintre noi. Suntem creatori a propriei noastre vieți. Creația cere iubire, acceptare și iertare. Căci celula divină a creației are nevoie de compasiune pentru om, ca element ce alege să existe în depărtarea sursei creatoare. Iartă, iubind, acceptând, văzând!

Iertarea reprezintă capacitatea sufletului de a se vedea pe sine.

Please follow and like us: