Iubește viața!

Precum norii ce se formează pe ceruri, întocmai se formează gândurile oamenilor. Se nasc din neant, se transformă, străbat cerurile dintr-un punct în altul, iar apoi dispar. Unele gânduri și unii nori trec repede, alții în schimb, stăruie mult timp, însă peren se transformă.

Există nori negri ce par a fi coborât asupra omului, și nu înțelege omul de unde vine apăsarea ce stăruie în jurul lui. Și astfel se formează și mai multe gânduri negative ce ajută norul a rămâne în jurul lui. Tot ceea ce suntem, tot ceea ce trăim este lumea creată prin propriile noastre gânduri.

Dedicăm atât de multă energie în a crea și a susține gândurile negative, încât pare că nu mai avem resurse pentru a ne dedica gândului pozitiv, plin de speranță.

Trăim prin ochii lumii și nu ne mai recunoaștem pe noi înșine. Suntem pierduți de noi înșine și trăim într-o realitate construită prin prisma celorlalți, acei ceilalți care nici ei nu se cunosc pe sine.

Oamenii se îndreaptă spre aceeași prăpastie, acea mare a amărăciunii și își dau vânt unul altuia care ajunge mai repede. Orbiți fiind de tumultul gândurilor negative, oamenii devn carcase ce înaintează spre același final lipsit de lumina dată de frumusețea darului divin. Căci viața este plină de frumusețe, tocmai pentru că este darul nostru. Și nu există dar mai mare decât viața. Căci ea vine din iubire. Acea iubire profundă a sufletului ce recunoaște mâna creatorului în tot ceea ce există în jurul nostru.

Viața începe a se forma începând cu inima, căci mai întâi casa sufletului se pregătește, spre a primi sufletul dăruit de Creator. Însă omul uită de această întâietate, și se întoarce spre trup și materie trecătoare, uitând de suflet, iubire, viață și frumos. Uitând de înțelepciunea cuprinsă în sufletul nemărginit. Uitând de suflet, omul uită de Creator, deși crede a-l căuta o viață întreagă.

Se pierde omul în negura propriilor gânduri și cere ajutor de la un Dumnezeu pe care nu îl recunoaște.

Căci nu înțelege omul că întocmai îi sunt gândurile astfel îi este și Dumnezeul ce stă deasupra creștetului său. Teme omul pe diavol, și totuși în fiecare zi îi pomenește numele și îi cheamă prezența. Căci teme omul acolo unde temere nu există. Din teamă și orbire, aleargă omul pierdut între pământ și ceruri, temând cerul întocmai teme pământul. O temere ce nu este dată de Creator, iar ceea ce nu este dăruit de Creator este format în pamânt, efectul propriilor gânduri lumești, realități ce nu se susțin în vastitatea eternității ce ne este sufletul.

Întoarce-te omule de la gândul negru ce strânge norii negrii în jurul fâpturii tale. Întoarce-te spre cele de sus, căci doar prin oglindirea luminii vei înțelege darul iubirii, a vieții, a milei și blândeții.

Doar prin Lumină vei descoperi Adevărul așezat cu grijă deasupra trupului și materiei tale.

Iubește Viața, îndepărtează norul. Gândește drept și pierde-te în Lumină.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *